Copii fiind, am fost trunchiul unui copac. Un copac al vietii, daca vrei.
Trunchi comun, unde inauntrul nostru nu gaseai nici macar un gand rau, eram toti la fel, neatinsi de vreun semiintuneric murdar al existentei. De Nimic. Era doar viata. Viata insasi pura. La vremea aia canti iubirea, fara sa stii, o faci pe tonuri inalte, cu plansete, oftaturi si vaiete.
Vorbim, ascultam, credem, dar le simtim altfel.
Odata cu trecerea timpului, ni se dezvolta pesonalitatea, crestem literalmente. Ca si copacul. Fiecare dintre noi devenim o ramura a lui. Eu poate sunt ramura din stanga ta, iar pe tine te gasesc la doua ramuri distanta. E bine. E interesant sa ne urmarim reciproc cursul vietii, chiar daca e diferit - poate fi mai interesant.
Continuam sa crestem. E foarte frumos sa vezi cum evoluam, avem aspiratii, inclinatii mai serioase (cat se poate spune), ne-am divizat. Suntem o ramura mai mica, desprinsa din ramura initiala.
Si s-au divizat si altii din aceeasi ramura cu mine. Nu am vazut pana acum, desi erau acolo cu mine! Avem lucruri in comun.
Am gasit alte pesoane apropiate mie, si tu la fel, si ne intelegem si noi perfect. Comunicam despre realatiile noi formate, relatiile "dintre ramurele".
Continuam sa crestem. Timpul pe care il aveam cand eram o singura ramura tindea la infinit. Iti amintesti?
Comunicarea nu mai e atat de buna. Suntem la a 5-a diviziune, o ramura tot mai subtire. Ne-am departat. Si ne e greu amandurora. Crenuta de sub mine s-a rupt.. Incepem sa ne gandim la sfarsit, observam viata, dar viata nu s-a intrerupt cu nimic, o curma moartea aici, si totusi e vesnica, pretutindeni. Aveam senzatia vietii care dureaza indiferenta, dincolo de nefericirile individuale.
Am inceput sa observam aerul rece al sfarsitului de noapte. Dar visam rasaritul, in fiecare dintre nopti. Am uitat de crenguta rupta.. Tot omul uita. Aici e poate singura noastra putere de a trai.
Legatura dintre noi e mai puternica acum. Desi avem alte lucruri care ne definesc pe fiecare dintre noi, sunt o multime care nu unesc.
Noi continuam sa evoluam. Dar exista o cale de a ne intorce la trunchiul-mama, unde suntem la fel. O stim fiecare dintre noi, dar unii nu vor indestul sa si-o aminteasca. Legatura dintre noi, cele doua-trei-patru crengute care ne cunoasteam, inca mai e. O avem in suflete, o pastram pretutindeni, o daruim si crengutei mai apropiate de insasi crenguta noastra, dar o pastram si pe cea a primelor crengute pe care le-am cunoscut -de la inceputuri, mai puternice poate.
Asta e legatura dintre oameni. Prietenia.
Si mai sunt multe altele.

//Ideea unui copil, se vede. Dar eu am decis sa raman asa.
Uneori , cand "crestem", crestem atat de diferit, incat nu mai putem si nu mai vrem sa pastram legatura cu una dintre crengute. Copacul e prea mare deja, iar noi ne simtim mai apropiati de crengutele care s-au desprins din aceeasi ramura din care ne-am desprins si noi.....

Vorbim, ascultam, credem, dar altfel.

"Altfel" si "La fel"- de aici provine intreaga folozofie a prieteniei.


[link]